Un radio românesc a înfiinţat primul matinal pentru beţivi, care va începe la ora 11:00

Dorind să intre pe nişa consistentă a alcoolicilor din România, un radio autohton a decis să înfiinţeze primul matinal destinat exclusiv beţivilor, emisiunea urmând să se numească „Trezirea de Groază”.

„Vom începe de la ora 11:00, nu de la 6:00, cum fac realizatorii matinalelor clasice, din simplul motiv că beţivii nu se trezesc mai devreme de 11:00, potrivit unor studii de piaţă pe care le-am comandat”, susţine Decebal Popescu, realizatorul primului matinal pentru beţivi.

Decebal Popescu precizează că playlist-ul matinalului va fi orientat către beţivi, cu melodii calme, care nu dau dureri puternice de cap.

„Evident, nu vor fi piese languroase, care irită cel mai tare, precum Celine Dion, sau Barbra Streisand, ci melodii care eventual să te determine să ridici capul de pe pernă”, a mai declarat Decebal Popescu.

Potrivit celor de la radio, moderatorii vor vorbi doar în şoaptă şi nu vor atinge subiecte sensibile, precum preţurile la băutură, sau efectele beţiilor repetate.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
23 mai 2013 13:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult