Un român a ajuns la spital cu penisul prins într-un telefon pliabil

Tehnologia telefoanelor cu ecran pliabil a ajuns în sfârşit la maturitate! A dovedit-o Ionel F. din Galaţi, primul român care a ajuns la spital cu organul sexual prins într-un smartphone care se închide precum o cărticică.

“În această noapte am primit un apel la 112 de la un cetăţean de 42 de ani care şi-a clămpănit vârful penisului într-un echipament de telecomunicaţie marca Samsung Galaxy Flip 4 sau similar. În prezent, atât pacientul, cât şi penisul se află în afara oricărui pericol”, precizează comunicatul DSU Galaţi.

“N-am mai văzut aşa ceva din epoca Nokia! Măcar astea noi n-au butoane pe interior. A trebuit să-l descarcerăm cu mare grijă, omul se zbătea şi urla că mai bine îi tăiem penisul decât să-i zgâriem ecranul”, povesteşte Arnold Florin, chirurg la Spitalul Sf. Emil din Galaţi.

După ce şi-a revenit, pacientul a cerut câteva ore de răgaz ca să poată inventa o poveste convingătoare, deşi absolut toată lumea, de la medicul care l-a operat până la infirmiera care i-a adus la micul dejun un crenvurşt între doi biscuiţi, ştia că a fost un simplu accident de pornografie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
15 mai 2023 18:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult