Un român a încercat să obţină pâine în Secuime folosind un paşaport unguresc fals

Decebal Popescu, turist român, e acuzat că a cumpărat pâine de la o alimentară din Harghita folosind un paşaport fals, potrivit căruia e cetăţean maghiar şi îl cheamă Csongor Decsebál.

Pe lângă documentul contrafăcut, Popescu avea şi o mustaţă falsă „extrem de convingătoare”, spun câţiva martori.

„A intrat la mine în magazinele şi în loc să ceară un pâine cu vorbirea, ca toată omul, a arătat la pâine cu degetele. Flutura la mine paşaportul, în ea limpede se vedea că e frate magyar şi că numeşte la el Csongor. De unde să ştim că erau actă falsă?”, povesteşte Sándor, vânzător la alimentara din satul Zgobor-Băi.

„M-am gândit că este mut la dânsul, sau că are gura plin. I-am dat pâine, iar când a plecat, spus la mine ‘Mulţumesc, o zi bună’ în român!”, adaugă comerciantul, care a apelat Poliţia Secuiască imediat ce şi-a dat seama de înşelăciune.

Vinovatului i s-au confiscat pâinile şi 2 metri pătraţi de pământ românesc din curte, transmit surse judiciare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 septembrie 2019 13:13
Citește mai mult despre: secui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult