Un român a petrecut de Crăciun ca în copilărie. A băut până a făcut pe el

Ce poate fi mai frumos decât să te simţi din nou copil, chiar şi doar pentru o clipă? A trăit-o pe pielea lui Aurel, un bărbat de 59 de ani din judeţul Dâmboviţa. Dacă unii preferă să se întoarcă la vârsta adolescenţei, ca să simtă fiorii primei iubiri sau bucuria de a fura o cireaşă din pom, Aurel a regresat astăzi până la vârsta de 1 an şi spune că s-a simţit absolut minunat.

“Să vă spun sincer, uitasem cum e să fii copil, dar două sticle de ţuică chiar te întineresc, nu glumă! Am făcut pe mine, m-am târât în patru labe, am tras-o pe nevastă-mea de ţâţe, mi-am băgat un creion în nas şi am adormit băloşind perna după ce familia mi-a făcut un fel de ţarc ca să nu ies pe stradă în curul gol”, recunoaşte Aurel, care intenţionează să repete experienţa juvenilă.

“Data viitoare mă joc şi cu p*ţa în nisip, am identificat o groapă cu nisip chiar lângă cârciumă”, a precizat bărbatul, pregătindu-şi lopăţica şi găletuşa.

“Copil, copil, dar măcar să ştim şi noi din timp, să facem stocul de pamperşi”, a răspuns Maria, soţia lui Aurel, ameninţându-l că altfel îi va da na-na la poponeaţă.

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de TNR
26 decembrie 2019 03:12

Alte articole

Vezi mai mult