În sfârşit, structurile metalice din parcuri au un sens! Sătul să aştepte intervenţia autorităţilor, un român i-a alungat pe cei care le foloseau ca aparate de fitness şi le-a reparat, iar acum oricine le poate folosi pentru a face un grătar cinstit.

aparate_fitness_reparate_parc.jpg "Năzdrăvăniile astea au fost instalate acum cinci ani de zile, dar n-au funcţionat niciodată. Uitaţi-vă şi voi la asta: grătarul lipsea, hornul era înfundat, se clătina din toate încheieturile. Toţi golanii se căţărau în ele, trăgeau de ele ca disperaţii", se plânge Decebal Popescu, meşterul întreprinzător. "Am dres-o din trei mişcări cu flexul, am sudat-o bine şi chiar acum fac pe ea o şarjă de mici. Altă viaţă!"

"Dar astea chiar erau aparate de fitness!", a exclamat o tânără trecătoare, stârnind hohote de râs din partea concetăţenilor ieşiţi la iarbă verde. “Da, sigur, şi salata se mănâncă!”, a glumit un grătaragiu.

Scris de Vasile | Saturday, 23.03.2019 08:24 Monden

National Cinematografic