Un român a tras băţul scurt şi acum trebuie să-l pună pe Rareş Bogdan naş la nuntă

Asta înseamnă ghinion! Un tânăr din Brăila a pierdut şapte pariuri la rând şi a tras băţul scurt, iar acum trebuie să-l găsească pe jurnalistul Rareş Bogdan şi să-l invite să-i fie naş de cununie.

„Ştiţi vorba aia, la omul sărac, nici boii nu trag, îi cade pâinea-n rahat şi îi vine Rareş Bogdan la nuntă”, zâmbeşte amar Decebal Popescu, tânărul căruia viaţa, în mod vizibil, i-a tras-o. „De unde scot eu acum 7000 de euro pentru aranjamente florale? Altfel, nici o şansă să accepte domnul Bogdan.”

Nenorocul lui Popescu nu se încheie însă aici: prezenţa lui Rareş Bogdan nu e doar neplăcută ochiului – acesta vine întotdeauna însoţit de Cozmin Guşă. „Stau în capete diferite ale sălii şi intră în direct unul cu celălalt. În loc de muzică, nu mai auzi decât păreri. N-aş vrea să fiu nefericitul la a cărui nuntă se întâmplă asta”, spune un organizator de evenimente.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Cum ne vin ideile? Bea niște bere TNR și-o să afli. bereatnr.ro/shop

Scris de TNR
5 iunie 2017 13:06

Alte articole

Vezi mai mult