Un român cu copii pasionaţi de Lego spune că nu-l deranjează scoicile de pe plajă

Desigur, pentru că în România sportul național este plânsul că totul e nasol, e aproape firesc ca cineva să se plângă și că plaja de la Marea Neagră nu e ca cea din Bora-Bora, deși el a plătit taxe și impozite enorme din salariul lui un pic mai mare decât șomajul și a parcat pe spațiul verde să nu cumva să-i fure statul banii. Dar nu toți românii sunt așa, unii sunt făcuți din cremenea munților, cum este și Iancu Dan, un om gospodar, harnic și muncitor, care și-a permis să cumpere copiilor jucării Lego.

„Când merg pe plajă în picioarele goale e ca o gură de aer curat pentru picioare, dacă mă înțelegeți, mă simt de parcă aș merge pe cea mai fină mochetă. Mi-au zis oameni că cică sunt scoici sau cioburi, sincer să vă spun n-am simțit”, spune acesta.

Într-adevăr, omul care are trei copii în două camere, toți foarte pasionați de Lego, are o talpă a piciorului mai groasă decât bocancii pe care-i încalță când merge la mare. „La început a fost mai greu, când abia adusesem jucăriile. A trebuit să merg de câteva ori la muncă cu targa, că nu puteam călca, dar după un timp m-am obișnuit”, spune domnul Dan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

25 iunie 2022 10:20
Citește mai mult despre: plaja scoici

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult