Găurile care nu se dau se uită! Pentru că el era plecat în concediu pe vouchere, un român din Berceni i-a lăsat vecinului cheia de la apartament, ca să-i ude florile şi să mai dea cu bormaşina cât lipseşte el. Acesta spune că nu vrea să-i ruginească bormaşina în debara, pentru că abia a cumpărat-o şi nu e genul care să arunce cu banii.transeaza_mielul_bormasina.jpg

Vecinul explică ce sarcini are: “Mi-a lăsat o listă. Să ud ficusul, să dau cu bormaşina şi să dau manelele la maxim după miezul nopţii până pe la 4 dimineaţa, timp în care să mă plimb cu nişte saboţi de lemn, foarte grei, prin apartament. Motivul este siguranţa. M-a rugat chiar să fac şi o inundaţie, că altfel se prind vecinii că e plecat şi vin şi-i sparg casa”, spune vecinul Marian.

Marian, vecinul generos, recunoaşte că nu dă chiar încontinuu cu bormaşina la bugetar: “Mai dau şi la mine, că altfel crede lumea că sunt eu plecat şi vin să-mi spargă casa, sau să-mi fure bicicleta, că aşa sunt românii”. Pe lângă acest vecin, Marian mai dă cu bormaşina pentru alţi 6 vecini din bloc, dar şi din alte blocuri, pentru a păstra prestigiul de melteni ai celor cu bormaşină.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de TNR | Friday, 23.08.2019 19:57 Monden

National Cinematografic