Un român prins plecând din hotel cu o farfurie susţine că a câştigat-o la tenis

Inspiraţi de victoria epocală a Simonei Halep de la Wimbledon, tot mai mulţi români încearcă s-o emuleze plecând cu farfurii, tăvi şi salatiere din tot felul de locuri!

Chiar ieri, un bărbat în vârstă de 42 de ani din Craiova a fost prins de angajaţii unui hotel din Bulgaria în timp ce ascundea în portbagaj un platou de la bufetul suedez.

„Când l-am întrebat ce face cu farfuria aia, s-a fâstâcit şi a spus că a câştigat-o la tenis. Din câte ştiu eu, hotelul nostru nu are teren de tenis, darămite turneu internaţional”, spune Vasil Jivkov, recepţioner.

„Măcar dacă era de aur, dar era o amărâtă de farfurie de porţelan, ciobită, cu numele staţiunii pe ea. Îmi venea să i le dau pe toate, oricum am de gând să le schimb”, adaugă Levski Harbuz, directorul hotelului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
15 iulie 2019 15:47
Citește mai mult despre: Halep

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult