Un român s-a dus cu porcul la all inclusive la bulgari, ca să-l îngrașe

Cel mai inedit cuplu care a ajuns anul acesta pe litoralul bulgăresc este din România. Este vorba de un bărbat de 34 de ani din Găești care anul acesta a preferat să-și facă vacanță alături de porc, nu de soție, ca-n anii precedenți. Ineditul cuplu, om și porc, a optat pentru ultra all inclusive.

„Ideea mi-a venit anul trecut, când am fost tot la bulgari, cu soția“, povestește bărbatul. „Am avut un sejur de 10 zile și m-am speriat la întoarcere, când soția s-a pus pe cântar și am văzut câte kilograme a pus pe ea de la all inclusive. Și atunci mi-a picat fisa: nu mai bine îmi îngraș eu porcul decât soția? Așa că anul acesta am venit cu porcul, iar pe soție am lăsat-o acasă.“

Bărbatul din Găești spune că porcul are pașaport și că i-a trecut numele în rezervare, așa că bulgarii n-au avut încotro și au trebuit să-l accepte în hotel și în restaurant. Dar, în mod surprinzător, chiar dacă mănâncă până nu mai poate, porcul nu este nici pe departe cel mai mare mâncău de-acolo, fiind surclasat de cel puțin opt turiști români.

Noi tocmai ne-am desfăcut câte o bere TNR. Tu ce mai aștepți? bereatnr.ro/shop

Scris de Calin
3 august 2022 08:58
Citește mai mult despre: all inclusive Bulgaria porc

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult