Un român, scandal monstru când i-a venit nota. Scria “hamsi”, cu un singur i

Umilit în țara sa! Un client al unui restaurant de pe litoral a chemat ANPC-ul, indignat de nota de plată primită. Cei de la restaurant scriseseră pe notă ”hamsi” în loc de hamsii, iar clientul, pe numele său Raul Panaitescu, a avut un acces de furie: ”Cum e posibil așa ceva? Suntem în mileniul trei pentru numele lui Dumnezeu! Vreau să vin și eu la un restaurant și să fiu tratat cu mai mult respect în țara mea!”, ar fi declarat clientul.

Clientul a fost cu atât mai scârbit cu cât venise la masă cu un profesor de română, care evident a remarcat imediat condițiile deplorabile în care se mânca acolo. El spune că nu a achitat nota de plată, pe care a trecut calificativul ”insuficient” și i-a avertizat pe ospătari că săptămâna viitoare vor da lucrare de control din gramatică.

Restaurantul a mai avut reclamații și în trecut, când unii clienți au fost deranjați că în meniu existau dezacorduri sau virgule între subiect și predicat: ”Mi-a venit să vomit când am văzut în meniu mămăligă de porumb, un pleonasm scârbos”, spune Mioara Papuc, o altă clientă deranjată de serviciile restaurantului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 iunie 2022 16:55
Citește mai mult despre: gramatică hamsii restaurant

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult