Un român şi-a legat bicicleta la curent şi dimineaţa a găsit în scara blocului 43 de hoţi leşinaţi

Mai ceva ca hârtia de muşte! Un tânăr din sectorul 3 al Capitalei a avut recent o idee ingenioasă pentru a-i ţine la distanţă pe hoţi. Folosind câteva cabluri obişnuite, tânărul şi-a legat bicicleta la reţeaua electrică înainte de a o parca în scara blocului. Nu mică i-a fost uimirea când, deschizând uşa a doua zi, a constatat că în jurul bicicletei se formase un veritabil munte de hoţi inconştienţi.

„Erau mai bine de 40 de oameni căzuţi în jurul bicicletei mele”, spune Decebal. „Nu ştiu dacă erau în viaţă toţi, dar unii încă se zvârcoleau. La naiba, unul şi-a revenit, a pus din nou mâna pe bicicletă şi s-a prăvălit la loc.”

„Într-un fel mi-era milă, mai ales că erau mulţi oameni cunoscuţi acolo. Era administratorul, era sectoristul, era viceprimarul, era instalatorul, era agentul de credite, era popa, era băiatul de la service-ul unde o repar, era chiar şi şeful ADP sector 4, şi eu stau în sectorul 3”, povesteşte tânărul, care ulterior a deconectat bicicleta de la curent şi i-a alungat pe hoţi cu o coadă de mătură.

„Gluma e glumă, dar dacă trec modificările la Codul Penal, domnul Decebal riscă între 1 şi 4 ani de închisoare pentru electrificarea, aplicarea de lipici sau instalarea de capcane pe bunul furabil”, a avertizat un expert în drept.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
21 martie 2018 08:56
Citește mai mult despre: bicicleta furt

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult