Un român susţine că după dezmăţul de 1 Mai nu mai suportă să vadă carne, aşa că bagă doar mici înveliţi în salată

După trei, patru grătare consecutive, cui nu i s-ar apleca? Dinel Vlaicu, un bărbat de 42 de ani din Tecuci, spune că pur şi simplu nu mai suportă să vadă carne după dezmăţul de 1 Mai. Din fericire, acesta a găsit o soluţie ingenioasă: mănâncă micii şi cefele doar după ce soţia i le înveleşte atent în frunze de salată.

„Toată minivacanţa am învârtit la mici şi cârnaţi, cefe şi pi*dulici, pulpe şi cotlete, gâturi şi gheare, ficaţi şi pipote. Jur că dacă mai văd o dată carne, mi se întoarce stomacul pe dos”, exclamă tecuceanul. „Din fericire, am o familie care mă susţine şi are grijă să nu fiu pus în situaţia de a vedea carne.”

„Micii îi rulez în salată, cârnaţii intră la fix într-un castravete scobit, chiftelele le îndes într-un ardei. N-am citit multă istorie, dar presupun că aşa au apărut sarmalele”, recunoaşte Geta, soţia lui Dinel.

Cazul lui Dinel nu e unul singular: un vegetarian din Capitală spune că după o serie de ieşiri la grătar i s-a urât să mai vadă dovlecei, aşa că a adoptat o tactică similară şi îi ascunde cu grijă în felii de parizer.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
3 mai 2018 08:37
Citește mai mult despre: 1 mai carne gratar salata

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult