Un student virgin de la Politehnică îl acuză pe Soros că plătește femeile ca să nu facă sex cu el

Credeai că George Soros finanțează în România doar ONG-uri și partide politice? Nimic mai fals! Un student la Politehnică susține că miliardarul american cheltuie sume amețitoare în fiecare lună pentru a-l împiedica pe el să facă sex. Și tot Soros e bănuit că-l împiedică pe student să promoveze anumite examene.
 
”M-a tot gândit cum se face că am ajuns în anul IV și eu sunt tot virgin și dintr-o dată mi-a căzut fisa: Soros plătește femeile din România ca să nu facă sex cu mine!”, acuză studentul. ”E singura explicație logică pentru situația mea. Problema e că nu știu cu ce l-am supărat pe Soros de mă urăște atât de mult.”
 
Studentul spune că și-a testat teoria și are deja mai multe confirmări. ”Am încercat să agăț mai multe tipe și după ce, inevitabil, mă refuzau le spuneam «Huo, sorosisto!» și una nu a negat. Pur și simplu îmi întorceau spatele și plecau, probabil deranjate că le-am deconspirat. Pentru mine e o dovadă clară că sunt plătite de Soros ca să mă refuze pe mine.”

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 iunie 2017 17:28
Citește mai mult despre: Politehnica Soros student virgin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult