Un tânăr a cheltuit 50.000 de euro pe șaorme ca să arate ca idolul lui, Horia Brenciu

Nu numai Bianca Drăgușanu, Angelina Jolie sau Gabriel Cotabiță au parte de fani devotați ci și îndrăgitul Horia Brenciu. Într-o societate în care toată lumea este obsedată de siluetă, un tânăr din orașul Dragomirești a decis că vrea să arate precum cântărețul său preferat, Horia Brenciu. 

Demersul a fost mai greu decât pare la prima vedere, pentru că Horia Brenciu a avut la dispoziție ani întregi să-și perfecționeze forma rubicondă și lucitoare, în timp ce tânărul nostru, Alexandru B., a vrut să facă toate astea în mai puțin de 6 luni. „Am intrat într-un regim intens de șaorme, supravegheat de unul din cei mai buni nutriționiști din domeniu”, a povestit acesta. 

Pe lângă șaorme, fanul lui Brenciu a înlocuit și cei doi litri de lichide zilnic, recomandați de specialiști, cu două kilograme de maioneză de cea mai bună calitate. Și jumări. „Acum nu doar că arată ca Horia Brenciu ci și are colesterolul și riscul de diabet la fel de mare. Este o sosie perfectă, pentru că nici nu știe să cânte!”, a explicat nutriționistul care s-a ocupat de caz. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 ianuarie 2015 12:14
Citește mai mult despre: horia brenciu saorma

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult