Complet izolat de lumea exterioară, tribul de vânători-culegători Akuntsu din jungla amazoniană a avut o surpriză de zile mari în această dimineaţă! Pentru prima oară în istoria milenară a comunităţii, indienii Akuntsu au intrat în contact cu civilizaţia - din păcate, cu latura neplăcută a acesteia, fiindcă au primit o notificare de la ANAF că au o restanţă de 3000 de lei, reprezentând CAS aferentă anului 2012.

tribanafamazonia.jpg
"Foarte curând, membrii tribului au început să îşi dispute hârtia cu înscrisuri obscure, pe care ei o consideră un dar de la zei. Unii susţin că trebuie să cânţi la ea, ca la frunză, în timp ce alţii vor s-o folosească drept pălărie, împotriva ploii abundente din junglă", spune Mirel Chouriço, antropolog.

Câţiva şamani ceva mai răsăriţi sunt de părere că documentul e blestemat, adaugă cercetătorul brazilian. "Fiind cei mai bătrâni şi înţelepţi, au intuit imediat că există o legătură între notificarea misterioasă şi poprirea impusă de ANAF asupra pârâului în care pescuiau, cea mai importantă sursă de hrană a comunităţii."

"Acum, un tânăr akuntsu trebuie să-şi dovedească bărbăţia aruncând înştiinţarea de pe marginea Pământului, ca să rupă vraja care-i împiedică să prindă deliciosul peşte pirarucu", a mai spus Chouriço. "Ce nu ştiu ei e că la marginea Pământului e o coadă de 300 de oameni."

Scris de Vasile | Monday, 04.06.2018 09:42 Monden

National Cinematografic