Un vegan ghinionist a plantat o sămânță și i-a ieșit tot un porc

La omul sărac, nici boii nu trag! Dacă pentru acest proverb ar exista o alternativă vegană, cu siguranţă i s-ar aplica lui Decebal Popescu, un tânăr din Fundulea foarte pasionat de diete restrictive.

Dornic să-şi cultive propria mâncare bio, organică, fairtrade, raw, sustenabilă şi vegană, Decebal a sădit în urmă cu câteva săptămâni o sămânţă de castravete şi abia aştepta să răsară.

Nu mică i-a fost uimirea când, în loc de castravetele mult dorit, din ghiveciul său a ieşit un porc de 200 kg, gata tăiat, pârlit şi numai bun de transformat în cârnaţi.

„Poate n-am stropit cum trebuie, poate era solul contaminat, cine ştie. Eu chiar doream să cresc un castravete ca să pot să fiu vegan în continuare. Acum, aia e, mănânc porcul. Dacă mă deranjează ceva mai tare decât hrana nesănătoasă, e risipa”, se scuză Decebal, lingându-se un pic pe buze în timp ce aruncă pe grătar o ceafă suculentă de un kilogram.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
16 iunie 2021 11:35
Citește mai mult despre: ghinion porc vegan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult