Noapte albă pentru un clujean, după ce s-a trezit aseară la ușă cu un colindător surpriză, Armin van Buuren. DJ-ul l-a surprins nu doar cu prezența, ci și cu durata colindei: 10 ore, de la 8 seara până la 6 dimineața. Și a fost o noapte albă nu doar pentru cel colindat, dar și pentru toți vecinii lui de pe o rază de 4 km.

armin-van-buuren-concert-colinde.jpg ”Ce să zic, ăsta mi-e norocul”, oftează clujeanul. ”Am spus că las un singur colindător toată noaptea, dar s-a nimerit ca primul care a bătut la ușă să fie Armin van Buuren. Și nici n-am apucat să mă dezmeticesc, c-a pus stickul în laptop și a dat play. Iar din acel moment nu mai era cale de întoarcere, așa că am stat în ușă până dimineața, când i s-a descărcat laptopul.”

Armin van Buuren recunoaște, cu sinceritate, că a decis să cânte până dimineața ca să nu fie nevoit să-și ia o chirie în Cluj. ”N-am mai găsit cameră la hotel, iar gândul c-ar trebui să-mi iau o chirie în Cluj m-a înspăimântat”, a spus DJ-ul. ”Așa că am ales o scară de bloc cu încălzire decentă, iar cu cântatul până la 6 dimineața n-a fost deloc greu, că doar n-am cântat eu, ci laptopul. I love you, Cluj!”

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Calin | Tuesday, 25.12.2018 09:18 Monden

National Cinematografic