Unui clujean i-a venit Armin van Buuren la uşă şi l-a colindat până la 6 dimineaţa

Noapte albă pentru un clujean, după ce s-a trezit aseară la ușă cu un colindător surpriză, Armin van Buuren. DJ-ul l-a surprins nu doar cu prezența, ci și cu durata colindei: 10 ore, de la 8 seara până la 6 dimineața. Și a fost o noapte albă nu doar pentru cel colindat, dar și pentru toți vecinii lui de pe o rază de 4 km.

”Ce să zic, ăsta mi-e norocul”, oftează clujeanul. ”Am spus că las un singur colindător toată noaptea, dar s-a nimerit ca primul care a bătut la ușă să fie Armin van Buuren. Și nici n-am apucat să mă dezmeticesc, c-a pus stickul în laptop și a dat play. Iar din acel moment nu mai era cale de întoarcere, așa că am stat în ușă până dimineața, când i s-a descărcat laptopul.”

Armin van Buuren recunoaște, cu sinceritate, că a decis să cânte până dimineața ca să nu fie nevoit să-și ia o chirie în Cluj. ”N-am mai găsit cameră la hotel, iar gândul c-ar trebui să-mi iau o chirie în Cluj m-a înspăimântat”, a spus DJ-ul. ”Așa că am ales o scară de bloc cu încălzire decentă, iar cu cântatul până la 6 dimineața n-a fost deloc greu, că doar n-am cântat eu, ci laptopul. I love you, Cluj!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 decembrie 2018 09:18
Citește mai mult despre: Armin van Buuren cluj colinda

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult