Urs, la un pas să fie sfâșiat de o femeie care a crezut că a făcut-o grasă
Încă un incident cu urşi a avut loc aseară în centrul staţiunii Băile Tuşnad! Un urs brun de 700 kg a scăpat ca prin urechile acului după ce a fost atacat cu brutalitate de o femeie de 36 de ani. Cel mai probabil, a fost vorba de o neînţelegere, turista înţelegând că ursul a făcut-o grasă.
„Eram de faţă când femeia a scos selfie stickul şi s-a îndreptat spre urs, cu scopul de a face un selfie împreună cu animalul”, povesteşte Kekemek Gyuri, proprietar de covrigărie din localitate. „Ursul părea bucuros de atenţie şi i-a spus femeii ‘Vino mai aproape, să încapi şi tu în poză’. Femeia a răcnit ‘Cum adică să încap?’ şi atunci s-a dezlănţuit iadul.”
Ursul a fost salvat de mai mulţi cetăţeni aflaţi în zonă, care au auzit animalul zbătându-se şi au alungat-o pe femeie cu strigăte, pocnitori şi un spray repelent de femei, probabil Old Spice sau Brut.
„Vara e sezonul dietelor şi al costumelor de baie, aşa că urşii care ajung în localităţi ar face bine să fie atenţi ce mormăie”, a avertizat Bela Kokolos, pădurar.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.