Ușile cabinelor de probă vor fi dotate cu televizoare, ca bărbații să nu mai adoarmă în fața lor

Pentru a preveni tot mai desele depresii prin care trec bărbații care așteaptă ore întregi în fața cabinelor de probă, proprietarii magazinelor au decis să le facă viața mai ușoară. Menită să transforme pierderile financiare pe care aceștia le suferă într-o experiență plăcută, măsura prevede ca fiecare cabină de probă să aibă montat câte un televizor în exterior.

“Luna trecută am avut un caz mai special. Un bărbat a intrat în greva foamei, disperat că soția a petrecut câte 7 ore, patru zile la rând, la probat rochii în mall, în AFI Palace Cotroceni. Soția l-a acuzat la rândul ei că nu o înțelege, pentru că AFI e atât de mare încât o zi nu e suficientă ca să faci turul magazinelor, și s-au certat. Acum, că avem televizoare, omul nici nu simte cum trece timpul”, a anunțat fericit proprietarul unui magazin.

“Noi am venit de dis de dimineață. Am prins Mondialele la patinaj, Europenele la schi fond și retrospectiva la gimnastică. După amiază am prins și două meciuri din Anglia iar acum aștept să înceapă Spania. Sunt conștient că este o perioadă cruntă, pentru că sunt reduceri. Motănel mi-a promis însă că în iulie vom merge la munte”, a suspinat Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

2 iulie 2015 10:23
Citește mai mult despre: AFI barbati cabine de proba femei shopping televizoare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult