Vaccinarea în masă, rezolvată. Se bagă un ac în toate butoanele de păcănele

După ce au analizat zeci de posibile scenarii, specialiștii din Ministerul Sănătății sunt convinși că au găsit modalitatea cea mai eficientă prin care să vaccineze cât mai mulți români: păcănelele. Mai exact, în butoanele de păcănele se vor amplasa ace legate la seringi care vor conține vaccinul anti-Covid.

„Am analizat zeci de scenarii, iar în finală au ajuns păcănelele și tigăile“, au detaliat experții ministerului. „Ne-am gândit să organizăm promoții la tigăi, la care lumea ar fi venit buluc și am fi profitat de învălmășeală ca să-i vaccinăm pe toți. Dar am decis să mergem cu acul în păcănele, pentru că este o metodă mult mai umană și civilizată.“

Un mare avantaj al acului în butoanele de păcănele este că prin această metodă este eliminată durerea. „Adrenalina pe care o ai când joci la păcănele te va face să nu simți deloc înțepătura acului cu vaccin“, spun specialiștii. „Trebuie doar să deschidem toate sălile de păcănele din țară și succesul vaccinării la scară largă va fi garantat.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
10 decembrie 2020 07:52
Citește mai mult despre: pacanele vaccin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult