Victoria talibanilor, efecte la București. La Dristor ai voie doar cu burka

Deşi ţara nu recunoaşte oficial noua conducere de la Kabul, tot mai mulţi români se adaptează la noile realităţi geopolitice! Printre altele, la şaormăriile Dristor nu mai eşti primit – indiferent de sex – decât purtând burka.

„E revoltător! Voi aţi încercat vreodată să mâncaţi o şaorma îmbrăcaţi în burkă d-aia? E ca şi cum ai încerca să bagi un buştean prin gaura cheii. Măcar s-o facă mai subţire, să încapă în fanta aia”, se plânge Geanina, clientă fidelă a Dristorului din Drumul Taberei.

„E mai simplu s-o mănânci prin gaura pentru ochi decât prin aia pentru gură”, spune Marcel, un alt consumator înveterat, care abia încape în burkă din cauza burţii.

În acelaşi context strategic, o cofetărie din Berceni a anunţat că nu va mai vinde savarine însiropate cu alcool iar ghişeul STB din Pantelimon şi-a făcut un minaret de unde te anunţă când vine autobuzul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
19 august 2021 13:10
Citește mai mult despre: dristor saorma talibani

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult