Victorie! Dacia Duster a fost declarată oficial maşină în Marea Britanie

Succes nesperat al industriei auto româneşti! În cadrul galei Sun Motor Awards 2018, care a avut loc ieri în Marea Britanie, modelul Dacia Duster a primit prestigiosul titlu de „maşină”, distincţie deţinută inclusiv de Rolls Royce sau Bentley.

„Am făcut toate calculele – are patru roţi şi asigură deplasarea de persoane, animale sau bunuri. Fără îndoială, este o maşină, ba chiar una dotată cu uşi şi portbagaj”, a afirmat Chester Fields, jurnalist auto.

Modelul a fost studiat de un juriu format din specialişti, care au votat într-o proporţie covârşitoare – 42 pentru, 19 contra şi 29 abţineri – includerea Daciei Duster în panteonul vehiculelor motorizate ale omenirii.

„Rahat, acum va trebui s-o şi înmatriculez?”, a jubilat un proprietar britanic.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
12 octombrie 2018 13:17
Citește mai mult despre: Duster masina

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult