Vin sărbătorile! Românii trimit mesaje personalizate, în funcţie de câţi bani vor să ceară împrumut

Revelionul e aproape! Dornici să-şi permită şi ei ultimele fiţe în materie de artificii şi salată de boeuf, mii de români încearcă, pe ultima sută de metri, să se împrumute cu bani până la următorul salariu.

Ca să-şi înduioşeze prietenii, foarte mulţi încearcă să “spargă gheaţa” în această perioadă trimiţându-le urări de sărbători care mai de care mai linguşitoare, iar cercetătorii Institutului de Urări Aplicate spun că au descoperit un tipar: “Pe scurt, cu cât mai încărcată e urarea, cu atât mai mulţi bani urmează să-ţi ceară împrumut în următorul mesaj”.

“Un simplu «An Nou Fericit»”, spun savanţii, “e adesea urmat doar de un «Ai şi tu 50 de lei până săptămâna viitoare?». În schimb, o urare complexă, ca «Fie ca lumina sfântă a sărbătorilor să-ţi pătrundă în casă, copleşind cu razele ei fluorescente inima caldă a prieteniei adevărate», pregăteşte terenul pentru «Îmi trebuie şi mie 7.200 de euro, ţi-i dau înapoi eşalonat în următorii 8 ani, cu 24% dobândă»”.

Orice interes ascuns ai avea, experţii spun că o urare banală, luată cu copy-paste, n-o să îi amuze nicidecum pe prietenii tăi. “Mai bine intri pe daruiestenet.ro şi alegi o urare de Crăciun simpatică, cu Bromania, din cele 10 categorii disponibile!”, a declarat D. Popescu, specialist în lumina sărbătorilor.

26 decembrie 2016 11:12

Articole asemanătoare

Vezi mai mult