TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Viorel Lis a cerut să i se retrocedeze casa părintească: Peştera Scărişoara

Scris de Ionuț Foltea
@
13 august 2013 14:02
Viorel Lis a cerut să i se retrocedeze casa părintească: Peştera Scărişoara

Fostul primar al Capitalei Viorel Lis a revendicat în instanţă Peştera Scărişoara, loc unde susţine că s-a născut şi a crescut, acolo fiind casa lui părintească.

„M-am născut într-o perioadă de criză, pe atunci se făcea trecerea de la piatra neşlefuită la piatra şlefuită, eram prost văzuţi ca şi acum, ne considera lumea înapoiaţi, dar mama a fost prima care a avut un job din toată peştera, dacă nu din toată ţara”, comentează Viorel Lis.

Viorel Lis a depus la dosar mai multe probe prin care demonstrează că a locuit la Scărişoara acum circa 25.000 de ani.

„Se văd şi acum scrijeliturile de pe stalactite, se vede firida în care dormeam, sunt capetele de urs pe care mi le dădea tata pe post de jucării, am foarte multe amintiri acolo”, argumentează Lis cererea de retrocedare.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi