TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Viorel Lis dezvăluie cum se menţine în formă: “Un pahar de formol, dimineaţa, pe stomacul gol”

Scris de Vasile
@
12 noiembrie 2016 06:13
Viorel Lis dezvăluie cum se menţine în formă: “Un pahar de formol, dimineaţa, pe stomacul gol”

Mina Minovici şi-ar da jos pălăria în faţa lui! Într-un interviu acordat unei publicaţii mondene, Viorel Lis le-a dezvăluit în premieră fanilor unul dintre micile secrete la care apelează pentru a se menţine sănătos şi viguros. Un păhărel de formol, băut dimineaţa pe stomacul gol, te ajută să te conservi mai bine decât joggingul sau yoga, jură fostul primar al Capitalei.

“E un truc vechi, pe care l-am învăţat de la un vraci din Munţii Apuseni, pasionat de taxidermie”, recunoaşte Lis. “Dacă foloseşti formol de casă, fără chimicale, n-ai de ce să-ţi faci griji. E gustos, face bine la ten, te ţine ‘în priză’ toată ziua şi nici nu te îmbeţi, că doar nu bei un bidon întreg.”

“Viorel Lis? Sigur, îl invidiez pentru aspectul lui tineresc şi forma de invidiat, dar aş fi oare dispus să faci asemenea sacrificii umane?”, a declarat recent Igor Velikovski, specialist în lifestyle, comentând zvonul că Lis s-ar menţine tânăr nu cu leacuri băbeşti, ci cu ritualuri satanice de ultimă generaţie.

“Treaba lui ce face. Important e că are un tonus fenomenal şi un rigor mortis şi mai şi!”, a făcut cu ochiul Oana, partenera fostului primar, împungându-l afectuos cu un baston.


Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi