TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Viorica din Clejani se plânge că are o boală de piele: ”Îmi ies kilograme peste tot”

Scris de TNR
@
23 aprilie 2014 09:52
Viorica din Clejani se plânge că are o boală de piele: ”Îmi ies kilograme peste tot”

Masa de Paște a adus jalea în familia Clejanilor. Se pare că că unul dintre mieii pe care Viorica îi avea în farfurie era contaminat cu o formă foarte rară de rujeolă.

„Mi s-a părut mie că behăie diferit față de ceilalți! De la el au început să-mi apară dintr-o dată kilograme peste tot, mai ales pe față și pe burtă. M-am umplut toată. Nu poți nici să le scarpini, nici să le spargi, că se fac și mai mari. Mă mai frec, așa, ușor, cu spatele de acordeon, ca să mă mai calmez. Am făcut și un cântec: «Foaie verde de cicoare, dacă le ating mă doare, măi, măi!»”

Vrăjitoarele au avut închis de Paște, așa că Ioniță, disperat, a căutat leacuri din cort în cort, până a găsit o coadă de pisică gri, o mătrăgună și trei gume Turbo, iar Viorica se simte acum un pic mai bine.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi