Vizitatorii nu pot intra la Salonul Auto București, că un BMW pe avarii blochează ușa

Situație deranjantă, dar pe de altă parte deloc surprinzătoare, la Salonul Auto București care se desfășoară în aceste zile la Romexpo. Vizitatorii se plâng că deși au bilete valabile nu pot intra în salonul auto din cauza unui BMW pe avarii care blochează ușa principală.

Fiind vorba de o mașină care face parte din standul oficial al BMW din acest an, organizatorii evenimentului nu sunt siguri cum ar trebui să procedeze. Ei bănuiesc că ar fi vorba de o idee de marketing a celor de la BMW, că își promovează mașina prin abilitatea ei unică de a bloca accesul altora, așa că se feresc să o ridice de acolo.

Pe de altă parte, BMW-ului îi lipsește un accesoriu vital, cocalarul, deci scenariul unei strategii de marketing nu prea stă în picioare. „Dacă mașina e pe avarii, obligatoriu trebuie să existe și cocalarul care a lăsat-o pe avarii. BMW e firmă serioasă, dacă punea mașina intenționat să blocheze intrarea, punea și un cocalar lângă ea”, apreciază un vizitator al salonului auto.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 octombrie 2023 11:07
Citește mai mult despre: avarii BMW salon auto

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult