10 lucruri despre congresul PSD de la Sala Palatului

• Cei de la Sala Palatului s-au pregătit serios pentru venirea pesediștilor: au ascuns husele de pe scaune, perdelele și draperiile;

• După o luptă lungă în justiţie, PSD a obținut oficial palmaresul PCR, aşa că evenimentul de azi se va numi ”Congresul al XV-lea al Partidului Comunist Român”;

• Majoritatea pesediştilor vor ajunge la congres pe jos, ca să poată fura la plecare câte-o maşină;

• Peste noapte a fost prezentă la Sala Palatului și o delegaţie ALDE, condusă de Tăriceanu, ca să facă curat la budă;

• Firea şi Dăncilă vor să ofere un exemplu de cooperare: una va fura draperiile, cealaltă, covoarele;

• La congres vor fi prezente două feluri de pesedişti: cei care se descalţă la intrare şi cei care vin direct desculţi;

• Pe la mijlocul congresului este programată o pauză, timp în care pesediștii vor fi delectați de un cor de lingăi de la Antena3;

• Codrin Ştefănescu a fost anunțat că trebuie să intre în sală după Oprişan, pentru că protocolul prevede că mai întâi intră baronii și abia apoi slugile;

• La garderobă nu va fi nimeni, pentru că niciun pesedist nu își lasă hainele acolo, de frică să nu i le fure colegii de partid;

• Pentru că la precedentul congres 80% din participante au croşetat zgomotos, ba chiar una dintre ele a început să facă sarmale, anul acesta pesedistele vor fi verificate riguros la intrare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
10 martie 2018 00:08
Citește mai mult despre: congres PSD

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult