TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

10 lucruri despre şedinţa de azi din Parlament

Scris de TNR
@
27 august 2012 18:40
10 lucruri despre şedinţa de azi din Parlament

• Victor Ponta n-a ajuns în Parlament pentru că încă mai avea de adăugat titluri şi diplome în CV

• Lui Băsescu i s-a interzis accesul în Parlament pentru că avea flacăra democraţiei aprinsă

• În schimb, Iliescu s-a bucurat când a văzut torţa lui Băsescu, crezând că au venit minerii în Bucureşti

• Pedeliştii au boicotat şi ei şedinţa Parlamentului, pentru a-i da astfel ocazia lui Crin să se mai facă o dată de râs în timp ce vorbeşte în engleză

• Udemeriştii susţin că ei au fost primii în Parlamentul României şi că n-au de gând să plece

• Din obişnuinţă, Băsescu le-a mulţumit celor care au stat acasă şi n-au venit în Parlament

• Crin Antonescu refuză se se prezinte pentru că nu vrea să-şi strice procentul de sub 2% prezenţă în Parlament

• Dan Voiculescu a spus că, dacă nu vine Băsescu, el n-are ce căuta în Parlament, că n-o să aibă nimeni nevoie de sifon

• Dan Diaconescu a invitat în studioul OTV o femeie care susţine că poate vorbi cu parlamentarii care nu sunt prezenţi la şedinţă

• Adrian Năstase se plânge că şedinţa Parlamentului a fost programată fix la ora la care el are treabă la duşuri.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi