cruce_zgarienoriCunoscutul ex-rege Florin Cioabă, pionier al implementării monarhiei în rândul romilor, va fi onorat aşa cum se cuvine de comunitatea care l-a privit ca pe un sfânt. Fostul monarh va avea la căpătâi un adevărat edificiu, menit să-i cinstească existenţa curmată prea târziu. “Iniţial, ne-am gândit să-i luăm o cruce din marmură, dar costa prea puţin, şi-o permitea până şi un cetăţean cinstit. Am făcut un brainstorming cu vrăjitoarele şi membrii reprezentativi din stabor şi am decis să construim o cruce de neam prost, din aur, aşa cum ne stă nouă bine”, a declarat Dorin Cioabă, fiul autoproclamat al lui Florin Cioabă.

Crucea va avea o înălţime de un kilometru şi va putea fi văzută din spaţiu. “Într-o zi, eram în grajd, mă uitam la Discovery şi am văzut o emisiune despre cea mai înaltă construcţie din lume: turnul Khalifa din Dubai. Urât cu spume, n-am văzut pic de turnuleţ. Atunci am zis că ne putem pune ambiţia să construim ceva mai înalt, mai de bun gust şi care, în acelaşi timp, să aibă şi o utilitate. Crucea nu va avea birouri, pentru că ţiganii nu muncesc, dar va servi ca parcare supraetajată pentru cai”, mai spune succesorul autointitulat la tron.

Dorin Cioabă va cere ajutor de la Guvern pentru realizarea construcţiei. “Sperăm ca domnul Ponta să înţeleagă necesitatea imperativă a acestei cruci şi să doneze măcar jumătate din PIB pentru realizarea ei”, a mai adăugat acesta.

Autor: Luchian Abel
Scris de TNR | Wednesday, 21.08.2013 22:39 Politic

National Cinematografic