ficioru_administratorSe apropie judecata torţionarului Ion Ficior! În ultimele zile, numeroşi cetăţeni preocupaţi şi-au exprimat speranţa că acesta va primi o dublă condamnare pentru genocid. Amintim că Ficior a fost atât şef de închisoare în anii ‘60, cât şi administrator de bloc în anii 2000, cea din urmă faptă fiind “o veritabilă crimă împotriva umanităţii”, după cum precizează acuzatorii săi.

“Nu ştiu ce a făcut Ficior pe vremea lui Dej, eu nici nu eram născut”, se destăinuie, cu lacrimi în ochi, una dintre victimele temutului administrator. “Dar ştiu că în fiecare lună ne lua pâinea de la gură, mie şi tuturor vecinilor de pe scară, unii dintre ei bieţi chiriaşi nevinovaţi. Mâncam cu săptămânile numai pufuleţi, să avem de întreţinere, să nu rămânem restanţi. Ştiţi, umblau zvonuri sinistre despre ce se întâmpla cu restanţierii. Alteori ne ameninţa cu cel mai înfricoşător instrument de tortură inventat vreodată: fondul de rulment.”

Ficioru neagă însă că ar fi practicat meseria de administrator de bloc din sadism, susţinând că nu a făcut altceva decât să asculte ordinele primite. “Păi, dacă îi prindeam că declară mai puţină apă rece decât au consumat, ce voiaţi, să plătesc eu din buzunarul meu?” a murmurat,  în drum spre Procuratură, bestia cu chip de om.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Vasile | Thursday, 19.09.2013 02:12 Politic

National Cinematografic