Titlu senzaţional în Gândul: O parte dintre sindicalişti au plecat de la negocierile cu premierul: Boc a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la noi. Ce să zic, măi Boc, nice try! Însă numai un naiv va crede aşa ceva. Din punctul meu de vedere, acest aşa-zis incident demonstrează un singur lucru, că sindicaliştii au fost mituiţi: fie le-au fost satisfăcute toate pretenţiile salariale, fie li s-au dat foarte mulţi bani. Pentru că doar aşa îi putea Boc convinge să declare despre el că are voce cu care poate să ţipe şi că e suficient de înalt pentru a da cu pumnul în masă.

Dacă a luat-o pe panta asta, azi mâine mă aştept să o să o aud pe Sexy-Brăileanca că Boc e cel mai tare la pat. Iar când îşi va scrie memoriile, probabil Băsescu va „recunoaşte” că a fost marioneta lui Boc.

Scris de Calin | Friday, 19.03.2010 11:12 Politic