expert_accident_aviaticRomânia se află pe buza prăpastiei educaţionale, confruntându-se cu o explozie de specialişti în accidente aviatice, în condiţiile în care ţara noastră ar avea o mare nevoie şi de meseriaşi în alte domenii cum ar fi agricultură, construcţii civile sau meteorologie. "Practic, în momentul de faţă, chiar în această dimineaţă adică, avem mai mulţi experţi în accidente aviatice decât experţi în cianuri. Şi asta spune multe", a declarat un înalt oficial din Ministerul Muncii.

Situaţia se agravează pe fiecare minut care trece, opinii pertinente cu privire la ultimul accident aviatic apărând cu o frecvenţă tot mai crescută. "Dacă se menţine acest ritm, în curând, experţii în materie de accidente aviatice îi vor depăşi ca număr pe cei în exploatarea prin fracturare hidraulică", spun reprezentanţii ministerului Muncii.

Există, totuşi, o şansă de reducere a acestora. Conform prognozelor, dacă Simona Halep va câştiga meciul din această noapte, mâine dimineaţă nu se va mai putea circula pe stradă din cauza avalanşei de experţi în tenis feminin de câmp.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Eftimie | Tuesday, 21.01.2014 13:21 Politic

National Cinematografic