ponta-guvernReunit în şedinţă de urgenţă azi dimineaţă, guvernul a decis o serie de măsuri care să contracareze vremea plăcută de afară, cea mai importantă fiind creşterea TVA-ului la 38%, inclusiv la produsele speciale. Un TVA de 38% va fi aplicat la toate produsele, inclusiv cele alimentare, începând de luna viitoare.

"Nu putem lăsa poporul să umble aşa, nedumerit pe stradă. Am văzut chiar câţiva tineri, tot mai des în ultima vreme, care zâmbeau şi se alergau de parcă ar fi venit primăvara. Asta nu e o atitudine care ne va face să trecem prin criza economică şi regimul Băsescu", a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Tot din cauza temperaturilor ridicate şi a lipsei de zăpadă în staţiunile montane, guvernul a decis dublarea taxelor pentru operatorii de turism, şi triplarea taxelor ce trebuie plătite de hotelierii de la munte în această perioadă.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Eftimie | Monday, 17.02.2014 06:17 Politic

National Cinematografic