likeuri_kiev_schimba_situatiaPentru prima oară de la începerea protestelor din Kiev, balanţa începe să încline spre o victorie a revoluţiei pro-occidentale, după ce primele like-uri din România au trecut graniţa în această dimineaţă!

Chiar şi în zonele de conflict, unde accesul la Internet este dificil, mii de like-uri au fost paraşutate sub formă de baloţi, oferindu-le manifestanţilor ucraineni o binevenită gură de aer în lupta cu autorităţile, spun martorii oculari.

“Copleşite de amploarea like-urilor, share-urilor şi check-in-urilor sosite din străinătate, forţele încă loiale preşedintelui Ianukovici bat în retragere, existând chiar şi zvonuri că mai mulţi ofiţeri de rang înalt ar fi pe punctul de a-şi schimba orientarea politică pe Facebook”, transmit mai mulţi activişti din social media, încrezători în puterea like-urilor, despre care există zvonuri că îi pot vindeca pe răniţi şi pot opri gloanţele în zbor.

ONU a atras însă atenţia asupra exportului de like-uri către Ucraina, care ar putea fi interpretat de Rusia drept un gest intervenţionist al Occidentului. “Schimbarea regimului de la Kiev trebuie făcută cu like-uri din interior, altfel riscăm să creăm un precedent periculos”, a subliniat un diplomat.
Scris de Vasile | Friday, 21.02.2014 10:37 Politic

National Cinematografic