12 lucruri despre admiterea la facultate

• La Teologie a fost subiect unic: Obţine 1.000 lei de la colegii din sală, folosind orice tertipuri;
• Ca în fiecare an, la Jurnalism a fost haos la proba de tricouri ude;
• La Spiru a fost “primul venit, primul servit” în limita a 1.740.000 de locuri;
• La Medicină dosarele au fost verificate de directori de spitale din Occident, pentru că nu vor să angajeze pe oricine peste 6 ani;
• La Zootehnie organizarea a fost execrabilă. Trebuia să vii cu vaca de acasă;
• Câţiva roboţi care au dat admitere la Cibernetică acuză comisia că nu le-a pus la dispoziţie prize suficiente, şi mulţi s-au descărcat în timpul examenului;
• La Telecomunicaţii a fost foarte greu. Trebuia să suni la o companie de telefonie şi să încerci să vorbeşti cu un om;
• La Construcţii, viitorii studenţi şi-au făcut singuri căminul;
• La Ştiinţe Politice în comisie a fost şi un procuror DNA, care le-a spus studenţilor că a venit “ca să ne cunoaştem mai bine”;
• La Chimie Alimentară nu s-a ocupat niciun loc. Candidaţilor li s-a cerut să facă un mic fără bicarbonat;
• La Conservator au fost, conform legii, 6 locuri speciale pentru etnici români, ca să nu intre doar ţiganii;
• La Academia de Poliţie lucrările au fost corectate de cimpanzei din alt judeţ.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.