12 lucruri despre congresul USL de pe Naţional Arena

• Imnul României va fi cântat de Marcel Pavel, singurul care ştie varianta fără Traian;

• Odată cu venirea lui Becali în USL, s-a stabilit ca alegătorii să primească mita electorală în valize;

• În pauza congresului, participanţii vor asista la un număr de pupincurism, oferit de o trupă de la Antena 3;

• Antonescu a crezut iniţial că i se organizează un meci de retragere în pat;

• Robert Negoiţă a fost prins de jandarmi încercând să introducă pe stadion două petarde penale;

• Iliescu s-a arătat iritat de faptul că în deschidere se va intona imnul României, şi nu cel sovietic;

• Gigi Becali a dat cu banu’ ca să stabilească cine va vorbi primul, Crin sau Ponta;

• Ca să se evite incidentele, pe stadion şi pe o rază de 2 km în jurul său va fi interzis mâncatul de căcat;

• Marele absent al congresului va fi Adrian Năstase, singurul care ştie să ţină vestiarul;

• Participanţii au fost sfătuiţi să se doteze cu umbrele, în caz că Dan Voiculescu o să toarne cu găleata;

• În minutul 80 al congresului va fi suspendată o păpuşă cu chipul lui Traian Băsescu;

• Ca să-şi facă mâna pentru campania electorală, useliştii şi-au oferit unii altora găleţi, sticle de ulei şi pungi cu făină.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 octombrie 2012 18:40

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult