scutire_nicusor.jpg După ce autorităţile s-au arătat sceptice privind autenticitatea actelor sale medicale, Nicuşor Constantinescu scoate asul din mânecă! Aflat peste Ocean, acesta a trimis prin poştă o scutire semnată de mama sa, despre care spune că e “100% adevărată”.

Potrivit documentului redactat pe o jumătate de foaie dictando, baronul de Constanţa nu se poate întoarce în ţară deoarece este răcit. În anexa actului se mai află câteva scutiri antedatate, printre care “Doamna DNA, vă rog să îl scutiţi şi mâine pe Nicuşor de arest, deoarece are programare la dentist.”

Pentru a se putea stabili însă dacă scutirile sunt veritabile, mama lui Nicuşor Constantinescu va trebui să vină în persoană la o şedinţă cu părinţii care va fi organizată curând la DNA. “Dar de data asta să nu vină Mazăre cu perucă”, au avertizat procurorii.

Nicuşor Constantinescu a refuzat să comenteze aspectul, spunându-le jurnaliştilor: “Nicuşor Constantinescu e fratele meu geamăn, cu el vreţi să vorbiţi!”

Scris de Vasile | Tuesday, 01.07.2014 16:40 Politic

National Cinematografic