Mai mulţi judecători şi procurori români au ieşit weekendul trecut la pescuit, pe mare. Ei au declarat din capul locului că sunt hotărâţi să prindă marii rechini.

“Ne-am săturat să ni se tot reproşeze că ne scapă marii rechini, vrem să arătăm tuturor de ce suntem în stare”, au declarat judecătorii chiar înainte să plece în larg.



Magistraţii au luat cu ei toate cele necesare. Pe lângă undiţele lungi cât braţul legii, judecătorii şi-au burduşit barca şi cu momeală: nişte caraşi pe care scrie, cu cerneală invizibilă, MITĂ.

“Caraşii ăştia îi avem de la o acţiune mai veche de-a noastră, de când am încercat noi să-l prindem pe un fost ministru care cerea şpagă unor oameni de afaceri. Se pare că voia numai de mâncare, ba caltaboşi, ba peşte”, a explicat un procuror.

 

Judecătorii au ieşit în larg cu planuri mari, dar nu au reuşit să prindă mare lucru. Ei au fost imediat întorşi înapoi de paza de coastă, pe motiv că pescuitul la rechini este interzis.

Eudoxiu Marcel, judecător, Curtea de Apel Bucureşti:
“Se pare că deranjăm şi din cauza asta nu suntem lăsaţi să ne facem treaba. Noi am încercat să prindem marii rechini, dar cineva îi protejează. Nu ştim cine, dar vom afla, cu siguranţă.”

Paraschiv Cinteziu, procuror DNA:
“Din câte se pare, ecologiştii ţin cu tot dinadinsul ca marii rechini să nu pice în plasa noastră. Nu credeam că Remus Cernea a ajuns chiar atât de influent, dar mă rog.”

Scris de Dan | Monday, 26.04.2010 22:00 Politic

National Cinematografic