1_mai_berceanu_udrea_boc_panglica_litoralCu ocazia manifestărilor de 1 Mai, una dintre zilele în care politicienii noştri au o justificare pentru faptul că nu muncesc, Radu Berceanu l-a luat pe Emil Boc de mânuţă şi s-au dus la mare, unde îi aştepta deja Elena Udrea. Cei trei au fost întâmpinaţi de localnici cu colac de salvare şi sare. Colacul de salvare, evident, pentru Emil Boc, în caz că ar fi vrut să intre în apă.


În timp ce Emil Boc se juca pe plajă şi făcea castele de nisip, cu gândul probabil la programul „Prima Casă”, Berceanu şi Udrea au preferat să taie o panglică, aparent fără un motiv anume.

„Tăierea acestei panglici nu este întâmplătoare, cum probabil aveţi impresia. Sunt în măsură să vă anunţ că, de când am preluat mandatul de ministru al transporturilor, drumul spre litoral s-a scurtat cu mai mulţi centimetri, ca urmare a avansării mării spre uscat. Asta înseamnă că timpul pentru un traseu Bucureşti-Litoral a scăzut cu aproape 2 secunde. Şi reţineţi că am obţinut această performanţă fără ca Marea Neagră să deţină gheţari care să se fi topit în mandatul meu.”

Berceanu a dezvăluit celor prezenţi şi noua strategia pe care ma miza de acum încolo: „E evident pentru toată lumea că este nevoie de o schimbare de strategie. Decât să terminăm Autostrada Soarelui, mai bine aducem marea mai aproape de turiştii români. Aţi văzut doar ce greu se construiesc autostrăzi, în 20 de ani abia dacă s-au făcut câţiva kilometri. E clar deci că nu construcţia de autostrăzi este soluţia. E nevoie de idei măreţe pentru a reuşi şi, fără falsă modestie, eu exact asta o să fac: o să aduc mai mulţi gheţari din Groelanda pe care îi vom amplasa în Marea Neagră. Vom asigura astfel un ritm de avansare al mării pe uscat mult mai susţinut.”

Udrea s-a udat toată când a azit planul lui Berceanu (a scăpat Boc găletuşa cu apă lângă ea) şi a ţinut să spună şi ea câteva cuvinte: „Aceasta va fi moştenirea noastră pentru România: după calculele Guvernului, până în anul 2532 marea va ajunge la Sinaia, practic litoralul se va uni cu Valea Prahovei. Vom avea atunci cele mai tari staţiuni din Europa: mare şi munte în aceeaşi staţiune. Iar cu ocazia asta Salvamontul se va uni cu Salvamarul, ceea ce va aduce o semnificativă reducere la buget.”

Emil Boc a plecat îmbufnat de la eveniment, dar nu pentru că n-a ajuns la microfon ca să spună şi el câteva vorbe. El a fost iritat de faptul că, deşi a cărat coasa de la Bucureşti după el, a rămas cu  buza umflată, pentru că nici anul acesta nu a crescut iarbă pe nisip, aşa cum îi promisese Udrea anul trecut.

Scris de TNR | Sunday, 02.05.2010 22:00 Politic

National Cinematografic