15 lucruri despre ceremonia de predare a președinției țării de la Traian Băsescu la Klaus Iohannis

• Traian Băsescu i-a înmânat lui Iohannis simbolurile oficiale: Întâiul Pahar de Stat și Marele Cleștișor Pentru Cuburi de Gheață al României, în grad de Chiolhan;

• O nouă țeapă luată de Mircea Geoană! La servirea șampaniei, vrând să facă o glumă etnică, Traian Băsescu a ridicat cupa strigând “prost!” – moment în care fostul ministru de externe s-a înființat zâmbind, convins că a câștigat din nou președinția țării;

• Băsescu, din nou întâiul român al țării: ca la orice plecare dintr-un așa hotel, fostul președinte a luat de la Cotroceni câteva suveniruri – rezerva pe următorii 5 ani de sticluțe pentru minibar, flacoanele de after shave din băi, dar și spirtul pentru dezinfectarea Fetiței, maidaneza Palatului;

• De cum a văzut palatul în care-a stat Băsescu 10 ani, Iohannis nu s-a putut abține să-l întrebe din cam câte meditații și l-a luat;

• După ce 10 ani sondajele de opinie arătau cum românii cred că Traian Băsescu conduce țara într-o direcție greșită, la plecarea acestuia de la Cotroceni 100% din populația României a considerat că țara îl conducea pe Băsescu în direcția corectă;

• Ciocnind o cupă de șampanie cu toți invitații, Traian Băsescu a ținut să transmită fiecăruia câte o vorbă înțeleaptă, memorabilă, ca de final de mandat: “…mai beți ce v-a rămas în pahar sau…?”

• Inițial, Klaus Iohannis era programat să salute garda de onoare cu un hotărât “Bună dimineața!”, dar schimbarea bruscă a momentelor zilei până a deschis gura l-a făcut să-și actualizeze replica din mers;

• La porțile Palatului Cotroceni s-au strâns o mulțime de români, sentimentele lor față de Traian Băsescu fiind împărțite: unii l-au huiduit și fluierat cu dispreț, în schimb ceilalți l-au înjurat și scuipat plini de scârbă;

• Imediat după încheierea ceremoniei de predare a mandatului de președinte, EBA a postat pe Facebook mai multe selfie-uri cu Klaus Iohannis, cu descrierea “ieu cu nool m-eu tată! xoxo”;

• Iritat de felul în care Carmen Iohannis l-a privit și i-a strâns mâna în timpul ceremoniei, Traian Băsescu i s-a plâns soției în mașină, la plecare: “cât era de agresivă nemțoaica asta împuțită!”

• Patriarhul Daniel încă n-a reușit să se oprească din râs după ce a văzut colanul de aur al Ordinului Steaua României transmis lui Iohannis: “ce-i, mah, cu lănțicu’ ăla coclit?!! LOL!!!” – a postat Preafericitul pe contul său de Facebook;

• Traian Băsescu n-a sărutat steagul regimentului de gardă din patriotism, ci din nostalgie: încă duhnea a jumatea aia de litră de whisky pe care-a vărsat-o din greșeală peste drapel acum două zile;

• Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea și Mircea Badea au înregistrat primele preinfarcturi din viața lor, când au văzut că, deși plecată, mașina în care se afla Traian Băsescu s-a oprit la un moment dat și a început să dea în marșarier;

• Mulți români și-au manifestat nemulțumirea față de militarii din regimentul de gardă: “Ce fel de pluton de execuție e ăsta?! Unu’ măcar n-a ridicat arma când a defilat Băsescu, darămite să-l mai și nimerească…”

• Necunoscând datinile la schimbarea președintelui, dar vrând să sărbătorească într-un fel momentul, majoritatea vasluienilor au tăiat socrul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Harald
22 decembrie 2014 13:06
Citește mai mult despre: Basescu iohannis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult