15 metode prin care pesediştii vor să sustragă dosarul Tel Drum de la DNA

• Zeci de pesedişti au bătut la uşa DNA-ului pretinzând că sunt cu dezinsecţia, deratizarea, respectiv decormoranizarea;

• Procurorii DNA au primit mailuri de la un prinţ nigerian care vrea să le dea 7 milioane de dolari, dar pentru asta are nevoie de dosarul Tel Drum;

• Carmen Dan cere să fie lăsată înăuntru să verifice prizele;

• Sediul DNA a fost retrocedat firmei Tel Drum după ce au apărut dovezi că în perioada interbelică aparţinea boierilor Teldrumoveanu;

• Viorica Dăncilă a cerut dosarul ca să “make a foto” cu el;

• Pesediștii l-au eliberat pe Dan Şova cu condiţia să dispară dosarul Tel Drum, aşa cum a dispărut şi contractul Bechtel;

• Tudorel spune că vrea dosarul ca să-l trimită la UE, să le arate ce treabă bună a făcut Kövesi la DNA și să-i crească astfel şanse să ajungă procuror european;

• Până şi pe Remus Cernea l-au trimis în faţă la DNA, cu o pancartă: “Eliberaţi dosarele în natură!”;

• Maria Grapini a cerut dosarul ca să corecteze eventualele greşeli gramaticale, “să nu ne face-m de râs”;

• Kelemen Hunor a cerut și el dosarul, invocând că trebuie tradus și în maghiară;

• Pe lângă DNA se plimbă o căruţă cu unii trimişi de Codrin, care strigă “Dosare loooooooom”, că poate-poate;

• RADET a anunţat avarie şi un angajat a cerut dosarul, ca să fie protejat de iminenta inundaţie;

• Liviu Dragnea l-a invitat pe procurorul DNA care se ocupă de Tel Drum cu el la baie, dar să ia şi dosarul, să aibă ce citi;

• Victor Ciorbea a cerut dosarul ca să verifice dacă nu cumva e inculpat tot poporul român în el, caz în care e de datoria lui să-l apere;

• Jandarmii se pregătesc să intervină cu lacrimogene şi pulane în sediul DNA şi să sustragă dosarul în haosul creat; 

• Ripostă dură de la DNA. Cei care vin să ceară dosarul dau peste nea Costel, uşier, care le răspunde cu cuvintele care l-au făcut celebru.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 februarie 2019 18:20
Citește mai mult despre: DNA Dragnea tel drum

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult