La numai trei zile după concertul trupei AC/DC, românii s-au înghesuit la un alt spectacol grandios, susţinut de legendarul artist CRBL şi celebra sa trupă de dansatori. Spectatorii şi-au luat bilete prin sindicat şi au venit încă de dimineaţă să ocupe un loc cât mai bun în faţa scenei. Aspectul Pieţei Victoriei a fost una de sărbătoare, dovedind o dată în plus că românii ştiu să se distreze.


Mulţimea de spectatori a fost formată din oameni de toate categoriile sociale, medici, poliţişti, profesori sau simpli funcţionari publici, toţi dornici să vadă acest concert pe care îl aşteaptă de peste douăzeci de ani. CRBL nu şi-a dezamăgit fanii, cântând versuri precum „Când taxele cresc, românii stau, stau / Păi de ce s-ar chinui, oricum n-au, n-au” sau hitul „Am datorii la stat, am bani de dat”.

 

Emil Boc a privit întregul spectacol de la fereastră, pentru că n-a mai apucat bilet deoarece ghişeul era foarte sus şi nu ajungea la el. Când spectatorii l-au observat pe Boc şi pe colegii săi de cabinet că trag cu ochiul ca amărâţii de la fereastră i-au invitat omeneşte să lase puţin munca şi să coboare şi ei în stradă, să se distreze, strigând din toţi bojocii „Jos Guvernul”. De aici totul a degenerat într-o manifestaţie anti-guvenamentală.

 

Scris de adi | Wednesday, 19.05.2010 12:41 Politic

National Cinematografic