deseurile_politiceLa insistenţele Uniunii Europene, România urmează să lanseze un program naţional de eliminare a deşeurilor politice. Comisarii europeni au urmărit atent evoluţia României în această privinţă şi spun că e absolut necesară o intervenţie fermă, altfel existând riscul ca situaţia politică a României să degenereze urât.

„Fenomenul deşeurilor politice a luat amploare în ultimii ani. Întodeauna au existat deşeuri în politica românească, însă în limite acceptate de normele UE. Acum, însă, s-a ajuns prea departe, deşeurile s-au înmulţit într-un ritm alert şi ceva trebuie făcut. România are la dispoziţie 3 luni pentru a scăpa de cel puţin 80% din deşeurile acumulate”, a avertizat azi comisarul european Pierre Decheus.

Programul i-a atras atenţia miliardarului Dinu Patriciu, care vrea să îşi spele ruşinea de care a fost acuzat de Băsescu în cazul filmuleţului cu copilul lovit peste bot de un pixel. În acest sens, Patriciu spune că va finanţa o mare parte din costurile programului, cerând în schimb doar dreptul să nominalizeze trei persoane care să fie incluse în program. Două persoane şi încă o jumătate, mai exact, unul dintre nominalizaţii lui Patriciu fiind premierul Emil Boc.

Mircea Geoană este primul politician care a dorit să se înscrie în program, însă a renunţat în momentul în care a aflat că nici unul dintre participanţi nu va câştiga nimic. Totuşi, surse credibile de la UE afirmă că Geoană va intra oricum în program, independent de dorinţa sa.

Conform normelor europene, deşeurile trebuie depozitate în spaţii închise şi amplasate la o distanţă cât mai mare de orice instituţie a statului care presupune luarea unei decizii. Cei mai nocivi dintre politicieni vor fi plasaţi în containere de aluminiu închise ermetic şi aruncaţi în spaţiu. Se pare că va fi însă şi o excepţie, Traian Băsescu: la cererea acestuia, containerul în care el va fi plasat va ajunge pe fundul unui ocean.

Scris de Calin | Sunday, 30.05.2010 22:00 Politic