17 lucruri despre bugetul României pe 2017

• Klaus Iohannis a întârziat cu promulgarea pentru că i-a furat un pesedist stiloul. De mai multe ori;

• Miniştrii sunt atât de optimişti de încasările din acest an, că au venit cu sacii la Guvern;

• Ca să nu riște nimic, pesediștii și-au tras linie pe saci la 200.000 de lei, să nu depăşească suma;

• Un pesedist mai prost a dormit toată ziua şi n-a venit la şedinţa de guvern la care s-au împărţit banii, iar acum colegii râd de el că n-are dosar penal;

• NATO ne felicită degeaba. 2% din PIB pentru apărare înseamnă doar încă o conservă de fasole pentru fiecare soldat, că restul se fură;

• Ca să nu umble Iohannis la bani, Dragnea şi Grindeanu vor ca bugetul să fie ţinut la ruşi şi să ne dea ei cât trebuie, când avem nevoie;

• Se pare că doar hârtia pe care a fost tipărit bugetul a costat 1 milion de euro;

• La dreptul de semnătură pentru cele 30 miliarde de lei de la Ministerul Dezvoltării s-a trecut, cel mai probabil din neatenţie, Liviu Dragnea în loc de Sevil Shhaideh;

• În buget au fost trecute şi amenzile pentru RTV, ca să poată spune în continuare orice mizerie și manipulare le dictează Dragnea;

• Bugetul prevede şi 6 milioane de euro pentru achiziţii de şaorma, ca s-o hrănească pe Alina Mungiu Pippidi, să poată susţine în continuare agenda PSD-ului;

• S-au alocat 4% din PIB pentru protestul de la Cotroceni, ceea ce o face pe Floricica Dansatoarea cea mai bogată artistă din ţară;

• Jumătate din buget e neinteligibil, pentru că e scris direct în rusă;

• Mungiu acuză! Pentru cinematografie s-au alocat de la buget doar 20 kg de ţelină şi o cutie de Vegeta;

• Ca să susţinem hoţiile prevăzute în buget, anul acesta vom fi nevoiţi să-i impozităm şi pe bulgari;

• Veşti excelente. Ca să plătim tot ce fură PSD-ul trebuie să trăim fiecare câte 130 de ani;

• 30% din buget e alocat aducerii de cântăreți expirați, ca Toto Cutugno sau Boney M., să cânte la zilele comunelor;

• În timpul în care ai citit acest text, PSD a mai furat 1,74 miliarde de euro din noul buget.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 februarie 2017 16:49
Citește mai mult despre: buget Parlament

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult