Click! are o campanie prin intermediul căreia diverse personaje publice (că personalităţi nu prea e cazul) donează obiecte personale pentru a fi scoase la licitaţie, urmând sa sumele adunate să fie donate pentru ajutorarea unor copii. C-aşa preferă Patricu, nu să dea el, ci să-i facă pe alţii să dea în numele publicaţiei pe care o patronează. Ultimul intrat în campania asta e primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş. Care, deşi are de unde da, că a adunat destul de când e primar, a oferit spre licitare o pereche de chiloţi, cel mai probabil doar pentru că nu-l mai încap.

 

Oficial, ce a donat Poteraş se numeşte costum de luptător, însă la bază tot chiloţi rămân. Sau, dacă vreţi, un fel de costum de baie dintr-o bucată, în care fostul luptător şi actual primar participa la concursuri de lupte. Iar în timpul liber probabil că făcea plajă pe litoral în el.

 

Mă întreb însă, cine ar vrea aşa-zisul costum de luptător al lui Cristian Poteraş? Şi, mai ales, de ce, ca să facă ce cu el? De fapt, pentru liniştea mea, mai bine să nu încerc să-mi răspund la această întrebare şi nici să nu încerc să mi-l imaginez pe cel care îi va cumpăra.

chilotii_lui_poteras_au_fost_scosi_la_licitatie

Scris de Calin | Tuesday, 08.06.2010 12:31 Politic

National Cinematografic