Pentru ca procesele să dureze mai puţin, iar Ministerul Justiţiei să facă economii, guvernul Boc a apelat la o soluţie extremă. De acum încolo, verdicatele în instanţă vor fi date de caracatiţa Paul. În felul ăsta, se economiseşte timp şi bani, iar părţile pot fi mai sigure că speţa lor a primit o rezolvare corectă.

 

După cum s-a putut vedea în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, caracatiţa este incoruptibilă. Banii, vilele şi maşinile îl lasă rece pe Paul, ca să nu mai vorbim de tinerele blonde cu picioare lungi, cărora să vrea să le facă ceva şi tot nu poate.

 

Iniţial, Boc voia ca un proces să dureze maxim trei luni, martorii să poată depunde mărturie pe messenger, iar juraţii – o nouă găselniţă – să-şi exprime verdictul prin emoticoane vesele sau triste, în funcţie de vinovăţia acuzatului. Din păcate, banii care se economiseau astfel nu erau de ajuns.

“De ce să dureze trei luni un proces? Şi o lună de mult! Dacă poţi să afli din timp cine câştigă procesul, de ce să nu pronunţi verdictul imediat? Ce, ne dau banii afară din rezerva Băncii Naţionale?” a declarat Videanu, deşi nu-l întrebase nimeni nimic.

Caracatiţa Paul îi va înlocui practic pe judecătorii de la toate instanţele din ţară. La fiecare proces, animalul va avea de ales între două boluri cu mâncare, unul al acuzării şi unul al apărării. În funcţie de alegerea pe care o face, una dintre părţi e desemnată câştigătoarea procesului, indiferent de ce ar avea de spus declaraţiile de la poliţie, martorii sau bunul simţ.

Dacă cineva e nemulţumit de cum a decurs procesul, mai există însă o soluţie. Apelurile vor fi judecate de maimuţa Felix, celebră pentru predicţia potrivit căreia Vasluiul o să ia campionatul.

De asemenea, noul pachet de legi ale justiţiei interzice vuvuzelele în sala de tribunal.

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de TNR | Monday, 26.07.2010 00:52 Politic

National Cinematografic