Mai multe echipe de pirotehnişţi au descins în această dimineaţă în Piaţa Victoriei, pentru a cerceta o cutie suspectă găsită în faţa Oficiului Poştal 63. Recipientul, de culoare roşie, a trezit suspiciunea forţelor de ordine în această dimineaţă.  Aflată la câţiva metri de strada pe care va trece maşina preşedintelui israelian Shimon Perez, cutia pare ideală pentru a adăposti o bombă.

 

Momentan, nu se ştie cum a ajuns acolo. Pirotehniştii care au cercetat-o au descoperit că este înţesată de plicuri de hârtie şi chiar cu fotografii cartonate, cu adrese şi mesaje misterioase scrise pe verso. ”Dragă mama, am ajuns cu bine în Bucureşti. Am vizitat Muzeul Satului, Casa Poporului şi sharomăria din Dristor. Cele mai sincere urări de bine, Cristi.” Cine e Cristi?!

 

Poliţia a pornit deja pe urmele celor care au folosit cutia. Agenţii se vor prezenta la adresele trecute pe plicuri şi îi vor lua la rost pe expeditorii şi destinatarii mesajelor, dar în special pe expeditori. Toate persoanele implicate ar putea ajunge după gratii, pentru terorism.

 

Tentaculele reţelei nu se opresc însă aici. Se pare că în cutia suspectă se găseau şi numeroase taloane purtând adresa Antenei 1, ceea ce arată că mogulul Dan Voiculescu nu este străin de această afacere. Taloanele fac referire la câştigarea unor sume uriaşe, ceea ce reprezintă o josnică şarjă antisemită de care ne e şi jenă să spunem mai multe, că mai citesc şi copii la ora asta.

Scris de Dan | Friday, 13.08.2010 11:51 Politic

National Cinematografic